03.10.2014

– Deci, dacӑ aşa e, cum zici tu, eu nu ştiu, dar, ȋntr-adevӑr, am ȋnceput sӑ iau aminte şi am ȋnregistrat câteva date. De pildӑ, miercuri, pe 1 octombrie, am vӑzut foarte multe dâre pe cer şi mi-am amintit de ce mi-ai spus aşa cӑ am privit cu atenţie. Avioanele lӑsau urme groase, tubulare, nişte urme care nu dispӑreau nici dupӑ jumӑtate de orӑ. Mi se pӑrea cӑ dârele acelea se intersectau cumva intenţionat. Pӑreau cӑ ţes o pânzӑ. Se combinau din toate direcţiile. Mi s-a pӑrut şi mie destul de ciudat sӑ vӑd atâtea perechi de avioane pe cerul Bucureştiului, şi nu doar la ora prânzului. Ȋn ziua aceea, de câte ori am avut ocazia sӑ privesc cerul, am vӑzut acelaşi lucru. La un moment dat m-am ȋntrebat dacӑ nu cumva sunt ȋntr-o buclӑ temporalӑ.

– Vezi, ţi-am spus!

– Şi, a doua zi, pe 2 octombrie, cerul senin şi curat de cu o zi ȋnainte, a dispӑrut. Apӑsarea pe care am simţit-o, norii ca un fum, ca o ceaţӑ continuӑ, mi-au provocat dureri de cap, aproape şi greaţӑ, o stare de presiune ȋn cap şi chiar de iritare. Parcӑ eram gata-gata sӑ sar, aşteptam doar un prilej ca sӑ mӑ pot certa cu cineva.

– Crezi cӑ numai tu ai simţit astea? Am primit o grӑmadӑ de telefoane. Ba, mai mult, s-au ȋntâmplat tot felul, inclusiv copii cu mâini şi picioare rupte. Undele de joasӑ frecvenţӑ stimuleazӑ reacţii de enervare, furie, lipsӑ de rӑbdare sau toleranţӑ. E foarte greu chiar şi pentru o persoanӑ echilibratӑ sӑ nu se simtӑ aiurea ȋntr-o asemenea zi.

– Am verificat şi ce s-a ȋntâmplat cu soarele şi de-abia asearӑ târziu a fost ȋntr-adevӑr o explozie mare, de categorie 7, care a afectat azi dimineaţӑ transmisia undelor de tip radio. Ultravioletele şi razele X au afectat doar marginea atmosferei, aşa se spune ȋn pagina aia oficialӑ, dar eu am simţit azi dupӑ-amiazӑ o chestier foarte ciudatӑ. A fost ca şi cum, pentru douӑ secunde sau mai puţin, aş fi trecut printr-un spaţiu surd. Era puţin ȋnainte de 5 dupӑ-amiaza.

– Şi, ai verificat dacӑ nu a fost vreun cutremur? Cӑ se pot simţi şi aşa. Chiar şi cu ţiuituri ȋn ureche, dar pentru foarte scurt timp.

– Am verificat, nu pare sӑ fi fost la ora aia niciun cutremur. Insӑ s-a petrecut altceva pe la aceeaşi orӑ deasupra unui oraş din America, Oklahoma. O luminӑ puternicӑ, strӑlucitoare s-a observat pe cer, coborând cu o vitezӑ foarte mare, ȋntr-un unghi de 45 de grade. Dar nu s-a auzit nicio bubuiturӑ, nu s-a vӑzut nicio explozie! Crezi cӑ momentul acela de pauzӑ, de linişte surdӑ pe care l-am trӑit, ar putea avea legӑturӑ cu lumina ciudatӑ, cu meteoritul sӑ spunem, care a intrat ȋn atmosfera terestrӑ şi s-ar fi topit complet ȋn arderea sa pânӑ sӑ atingӑ solul?

– Dacӑ ai fost atât de receptivӑ, dacӑ ai resimţit ceva ce s-a petrecut la mii de km, ȋnseamnӑ cӑ ori acel eveniment are o mare importanţӑ pentru intreaga planetӑ, ori tu eşti extrem de sensibilӑ şi ȋn conexiune cu Pӑmântul.

– Dar, ştii, am avut totuşi senzaţia cӑ lucrurile stau sӑ bubuie pe undeva. Deşi secunda aceea de mut, nu ştiu cum sӑ-i zic, ca si cum s-ar fi oprit orice vibraţie, niciun sunet, al niciunei cellule, al niciunui cablu, al niciunei antene nu s-ar mai fi auzit… venea parcӑ din sud-est, şi totuşi, eu am simţit ca pe o rӑscolire a estului, chiar şi puţin ȋnspre nord. Primul gând a fost cӑ s-ar putea sӑ fie ceva, vreun cutremur mare, dar asta şi pentru cӑ mintea mai degrabӑ cunoaşte acest fel de eveniment decât prӑbuşirea unui meteorit, sӑ spunem.

– Ei, vom vedea! Multe dintre profeţii se ȋntâmplӑ chiar acum. Dar, cine sӑ mai ia aminte? Haosul nu este doar firesc, ci şi stimulat. Aşa cӑ, fiecare se ţine de ce are, se trezeşte sau nu. Ţi-am spus, tot ce mi s-a arӑtat ȋn 2009, ȋntocmai a fost.

– De ce n-ai vrut tu atunci sӑ vezi tot? De ce ai oprit?

– Ţi-am spus de ce, era mult prea greu de suportat ceea ce vedeam. Nu am vrut sӑ-mi rӑmânӑ şi mai multe imagini şi mai urâte decât vӑzusem déjà. M-am rugat doar ca omenirea sӑ poatӑ sӑ schimbe scenariul. Sӑ poatӑ schimba sensul desfӑşurӑrii. Dar asta nu se poate decât dacӑ se produce un salt uriaş. Şi eu ȋncӑ nu vӑd acel salt. Nu zic cӑ nu se fac mici paşi, dar este nevoie de multӑ energie pentru a schimba complet orientarea destinului planetar. Ori ȋn prezent, energia asta e consumatӑ aiurea, ȋn intrigi şi furie, ȋn meschinӑrii… S-au ȋncercat nişte schimbӑri, s-a mai schimbat pe ici pe colo şi pӑrea sӑ meargӑ inspre bine. Dar dacӑ i se ȋntunecӑ mintea unui om cu putere mare, este suficient ca sӑ devieze chiar şi cu un grad. E ca navigaţia, un grad numai, pe o distanţӑ suficient de mare, şi poţi eşua. Dar tot mai sper.

– Pӑi, sigur! Asta trebuie sӑ ne pӑstrӑm. Speranţa. Cӑ ea moare ultima, nu?

– Sӑ nu moarӑ, sӑ rӑmânӑ! Şi sӑ ne lumineze pe toţi!

– Doamne-ajutӑ!

©danielamariamarin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s