Repetiţia, bumerangul şi şurubul

disc vinil

Nu mi-a plăcut niciodată să repet, să spun aceleaşi lucruri de mai multe ori. Dacă înţelegeam din prima, care mai era rostul repetiţiei? De ce să pierdem timp cu explicaţii suplimentare şi chiar adiacente? De-aceea, viaţa m-a pus în situaţii în care trebuia să mă repet. Să spun aceleaşi lucruri de-o mie de ori… şi… degeaba! Aşa mi se părea atunci când încă nu înţelesesem rostul aducerii şi readucerii în planul conştienţei mentale a unei informaţii. Odată ajunsă în creierul unui om, informaţia urma a se răspândi în toată ţesătura asta a mentalului, în toată matricea mentalului colectiv. La fel de valabil şi pentru animale.

Sigur că o informaţie importantă pentru întreg nu este niciodată captată de un singur creier. Întotdeauna vor fi cel puţin două. Nu ştiu dacă asta reflectă polaritatea, dacă aşa se răsfrânge orice informaţie când trece prin fanta câmpului mental uman. Poate că aşa este şi, de-o parte se manifestă ca undă, iar de cealaltă parte ca particulă. Unul gândeşte, celălalt face. Pasivitatea aparentă a unui receptor de asemenea informaţii… sau idei, să spunem idei, că e mai simplu… aşa deci, spuneam că este o pasivitate asemănătoare cu lenea inteligentului. Ca să nu depună prea mult efort, inteligentul va căuta întotdeauna alte căi, alte soluţii, astfel încât să se deranjeze cât mai puţin. Câte invenţii, mai ales obiecte casnice, n-or ascunde asemenea comoditate sau pur şi simplu criză de timp?  Şi totuşi, repetiţia este mama învăţăturii. Cu alte cuvinte, dacă vrem să învăţăm, să trecem clasa, musai să repetăm cum să manifestăm ideile pe care le captăm. Altfel, ele zboară mai departe. Nu se pot înrădăcina, nu se pot dezvolta. Deci, ca să fii sigur c-ai învăţat, iţi dai cu repetir. Aceleaşi situaţii se întorc şi se tot întorc până cand ori tu te întorci şi zici, gata, am priceput, ori… e pur si muove! 😉

Viaţa mi-a adus ocazii pentru a trece dincolo de limita asta a mea,  pe care am stabilit-o singură, bineînţeles. Atunci când spunem că nu ne place ceva, transmitem în eterul universului un efort (măsurat sau nemăsurat în unităţi fizice de măsură) necesar îndepărtării lucrului pe care nu-l vrem în apropierea noastră. Şi, dacă tot era vorba de fizică, e normal să se nască un răspuns, adică cel puţin o altă forţă contrară şi de sens opus celei cu care expediem ceea ce repudiem. C-aşa e universul. Nu tace! Nu-i surd, nu stă pe loc! Într-o formă sau alta ne răspunde. Că nu pricepem noi cum ne răspunde, asta e treaba noastră. La fel cum depunem efortul de a respinge ceea ce nu ne place, la fel va trebui să depunem efort să  suportăm  bumerangul întors cu dublă putere înapoi la noi. Ei, iacă! Nu m-ai vrut, da’ io tot te vreu!

Uneori se întâmplă să vină chiar de mai multe ori, mai ales dacă, într-un moment anterior, unul de intersecţie importantă în experienţa noastră, am ales să… ocolim ceea ce nu ne dădea prea bine, ceea ce presupunea ieşirea din zona noastră de confort. Să nu vedem prea clar, să ne prefacem că n-am văzut… Ei bine, nimic nu rămâne neobservat! Ceea ce nu reparăm la timp, se-ntoarce la noi, ba chiar într-o formă şi mai mare, ca să-l vedem, ca nu cumva să spunem că era prea mic, prea insignifiant şi nu l-am observat. De data asta scoţându-ne ochii cumva. 😉

Nu mi-a plăcut să pierd timpul cu repetiţii (ce-i drept, nici răbdarea nu mi-a fost chiar un prieten), dar am şi avut de învăţat că eu nu sunt aceeaşi de la o clipă la alta. Că transformarea este continuă, ca şi viaţa, oricât ne-am dori noi să ne legăm bine, bine de vreun ţăruş sau de-o ancoră, să rămânem acolo, în locul unde ne-a fost bine… orice-ar fi. (ce să tot pleci, ce să tot cunoşti alte lucruri… ce? suntem fluturi? ) Aşa facem şi strângem bine în pumni sfoara care ne ţine legaţi de vreun principiu ori de mai multe, de plăcutele şi neplăcutele minţii noastre. Ne limităm parcursul între sintagme şi reguli, neînţelegând de ce ne-a lovit “soarta”! Uităm că nimic nu rămâne aşa cum este într-o clipă. Că suntem alţii de la o clipă la alta. Că ni se schimbă chimia şi reacţiile subtile din organismul nostru în fiecare minut, reacţii ce determină o altă platformă mentală sau măcar o predispoziţie neuronală diferită pentru a înţelege lucrurile diferit. Aceleaşi lucruri! Adică cele care se repetă!

De-aceea se poate întâmpla ca după o perioadă de timp, recitind un capitol dintr-o carte, să constatăm că parcă nici nu-l citisem înainte. Ceea ce se repetă în cartea vieţii noastre este tema de învăţat, este principala temă pentru care am intrat în şcoala asta a omului şi-a atomului. Marea şcoală spirituală a universului este Pământul.

Mă înnebunea că trebuia să-i repet copilului aceleaşi şi aceleaşi lucruri  la fel cum m-a înnebunit David Hawkins cu repetiţiile sale. Să priveşti aceeaşi experienţă trecând-o prin palierele diferite ale conştiinţei, prin nivelurile conştiinţei aşa cum le-a definit el, poate să pară plictisitor. În realitate, este verificarea de care avem nevoie pentru a înţelege că unghiurile acestea diferite se-nvârt toate în jurul aceluiaşi punct. Sau, mai precis, conştienţa, gândirea omului se-nvârte în jurul unui punct. Si, ne mai oferă ceva: posibilitatea de a dezvolta compasiunea autentică. Ti se schimbă gândirea, se lărgeşte orizontul, înţelegi şi accepţi că toate există şi, dacă există, îşi au rostul şi tema lor. Si, la un moment dat, te priveşti cu compasiune, priveşti revoltele tale impotriva repetiţiei cu o compasiune care schimbă complet frecvenţele câmpului. Pentru că vine din iubirea pură. Te uiţi la frica de repetiţie, te uiţi la frica de suferinţă sau de părăsire sau de trădare sau de abandon sau de singurătate sau de eşec… sau de… sau de… te uiţi la toate fricile si-ţi spui: “Nu te mai teme. Lasă-le să fie, dar nu te agăţa de ele. Tu vei merge mai departe, în timp ce ele vor rămâne acolo, pe loc, într-un timp al repetiţiei. Căci, iată, în spatele repetiţiei se-ascunde frica, de-aia nu-ţi plăcea. Si înţepenirea timpului.  Iar frica înseamnă rămânerea pe loc sau refuzul înaintării. Frica se opune libertăţii. Si iubirii.”

Fiecare poate defini punctul ăsta cumva. Unii îl exprimă prin întrebarea “care este rostul meu aici şi acum?”.  Alţii prin afirmaţia “Eu sunt”. Şi dacă mai e ceva sigur, este că, la un moment dat, apare cel puţin o dată în viaţa fiecăruia şi o persoană-şurub. Atunci, învârtirea asta capătă fizicalitate. Se cuplează forţele, se creează un cuplu de forţe! 😉 Se măreşte puterea. Deodată se schimbă şi punctul, şi observaţia, şi lumea. Dar despre omul-şurub, în altă povestire!

 

©Daniela Marin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words, Dialogul de azi and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Repetiţia, bumerangul şi şurubul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s