14 ianuarie 2015

Din Matei, Capitolul 13:

În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lîngă mare.

  1. O mulţime de noroade s-au strîns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.
  2. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le-a zis: „Iată, sămănătorul a ieşit să samene.
  3. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum, şi au venit păsările şi au mîncat-o.
  4. O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n-avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n-a găsit un pămînt adînc.
  5. Dar, cînd a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentrucă n-avea rădăcini, s-a uscat.
  6. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat-o.
  7. O altă parte a căzut în pămînt bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci.
  8. Cine are urechi de auzit, să audă.“
  9. Ucenicii s-au apropiat de El, şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?“
  10. Isus le-a răspuns: „Pentrucă vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
  11. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar dela cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
  12. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
  13. Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice:

«Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.

  1. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.»
  2. Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
  3. Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe cari le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
  4. Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămăntorului.
  5. Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînţa căzută lîngă drum.
  6. Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi-l primeşte îndată cu bucurie;
  7. dar n-are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.
  1. Sămînţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor.
  2. Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.“

Poate că ştiaţi cu toţii această pildă, nu era nevoie s-o mai copiez aici. Dar poate vor mai fi fiind şi necunoscători printre cititorii paginilor acestora.  Eu însămi, deşi o ştiam, parcă tot imi vine s-o ignor mereu. Tot sper să nu fie adevărată. Tot sper că se vor fi schimbat vremurile şi oamenii în ăşti 2014 ani sau câţi or fi fiind de fapt, în tot timpul ăsta ce-a trecut de când o fi povestit Iisus.

Şi-oricum, nu strică o reamintire. Sau o revedere. Îmi spunea cineva care a studiat mult timp şi Biblia şi multe alte cărţi de religie, că de-abia după ce a trăit o întâmplare neobişnuită şi după ce a descoperit energia din spatele tuturor cuvintelor citite în cărţi, luând din nou Biblia la studiu, a fost tare uimit. Era ca şi cum niciodată n-o citise. Cu totul şi cu totul alte lucruri i se revelau,mult altfel înţelegea scrierile. Aceasta se numeşte citire în duh, în energia şi în înţelepciunea ascunsă în toate cele ce există şi se manifestă, dar şi dincolo de ele. Din nemanifestatul invizibil şi aproape inimaginabil pentru mintea noastră cea ordonată între bine şi rău, se pogoară tot ceea ce avem trebuinţă. Obişnuiţi a cere ce vrea eu-l nostru, cel învăţat de lumea dimprejur cum să fie şi ce să vrea, uităm că putem cere şi primi exact ceea ce avem nevoie! Nu doar ceea ce putem duce, dar şi ceea ce ne duce pe noi unde trebuie să ajungem. Universul lucrează şi respectă legea necesităţii. Dar dacă unui om îi este de trebuinţă să treacă prin experienţa pierderii, atunci poate că i se va da, iar el va aduna şi va tot aduna până când va veni momentul pierderii. Uneori ne pierdem şi-atunci când aruncăm aşa cu seminţele pe locuri stâncoase ori printre spini. Ni se goleşte tolba cu seminţe pân-ajungem să dăm de pământul cel roditor. Înţelepciunea asta a semănătorului se capătă şi cu experienţa. Oricât i s-ar spune lui unde să pună sămânţa, dar dacă nu poate face diferenţa dintre un pământ bun de semănat şi unul din care mai târziu vor răsări spinii care vor umbri lăstarul, tot degeaba. De-aceea experienţa este mama înţelepciunii, pe când repetiţia este mama învăţăturii.

Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui.

Deci, ceea ce se seamănă, se seamănă în inimă, şi nu în cap. Dacă nu înţelege cu inima, omul va trebui să-şi folosească capul. Mintea, aşa cum ştim de la Adam şi Eva, a fost blestemată să cunoască binele şi răul. Nimic mai mult. Mintea asta limitată de blestem, ori zice că e bine, ori se-nfurie şi zice că e rău, se sperie, ori se răzbună, ori construieşte orice palat mincinos numai să-i dea ei bine. Judecă, critică, înjură sau batjocoreşte tot ceea ce nu poate cuprinde între limitele sale. Aşa că, iată, cel rău chiar a furat orice grăunte ce-ar fi putut germina în inima omului.

Dar s-au deschis de ceva vreme porţile acelea bine ferecate ale raiului, cele care permit eliberarea spiritului omului, care îi dau voie să ajungă la Copacul Vieţii Veşnice. S-au deschis şi stau aşa deschise pentru cei care renunţă la mintea asta ştiutoare şi repetitivă, care o lasă pentru… Lumina Iubirii.

Depinde de ce ne agăţăm şi în jurul cărui ţăruş ne-am legat. Încep să cred că-ntr-adevăr, nu e dat oricui să vadă şi să audă. Dar de când mă ştiu m-am opus acestui lucru, acestei ierarhii ori impărţeli. De când mă ştiu mi-am spus că nu există aleşi şi nealeşi, că ori există corectitudine, ori nu există. Ori există iubirea necondiţionată a Dumnezeului Unic, care le ţine pe toate la un loc, ori nu există nimic din ce pare a exista. Ori există adevăr, ori nu există. Şi pornind în căutarea adevărului, am descoperit multe, multe minciuni. Multe falsităţi. Lucruri adăugate, lipite, sudate imperfect, lucruri care îmbracă sămânţa de adevăr şi viaţă precum spinii, sufocând-o, până la urmă, cu umbra lor. Aceasta a devenit tehnica de manipulare numărul unu. Ca să reziste, ca să fie crezut, un lucru se înfăşoară în jurul unui grăunte de adevăr. Culorile –frecvenţele care înconjoară sămânţa vor spune cu totul altceva observatorului grăbit să vadă, nu să înţeleagă. Şi, dacă mai şi străluceşte, maimuţica din cap se va repezi să-l ia numaidecât.

Mă-ntreb, dac-aş fi pornit în căutarea minciunii, n-aş fi găsit oare multe adevăruri?…

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s