17 aprilie 2015

  • Nu mai suport, nu-nţelegi? Nu mai pot duce! Nici urâtul şi răul ăsta al lumii, nici prostia, nici răutatea, nici grotesca agresivitate şi mai ales această lipsă de sens. E ca şi cum nimic nu se termină, nimic nu se rezolvă, nu există finalitate pentru că nu există nici o intenţie! Nu există nimic dincolo de urâtul ăsta. Nimic. Totul e o iluzie. Nu mai pot să vreau să continui! Ce să continui?… Şi până la urmă, asta e o luptă. Ţi-am spus-o de atâtea ori: eu nu vreau să lupt! Nu acesta este adevărul!  Nu lupta!… Nu e posibil să facem acelaşi şi acelaşi lucru la infinit! Nu pot să cred că asta este lecţia omenirii, că n-are început şi n-are sfârşit. Refuz să cred asta!
  • Sunt atâtiţia oameni care trăiesc aceleaşi stări ca şi tine. Senzaţia că nimic nu are rost, o lipsă de sens, de oboseală, chiar de silă de viaţă! Peste tot, nu doar la noi. Oamenii trăiesc ceea ce este impregnat în câmpul colectiv, nu pricepi? Tocmai asta este! Să ai puterea să nu te laşi doborât de toate aceste gânduri care nici măcar nu sunt ale tale. Au devenit o modă, deci e clar că fac parte dintr-un curent de frecvenţe care conţin această informaţie, un flux continuu care traversează câmpul mental colectiv. O parte a infuziei, a hipnozei colective. Dacă tu consideri asta o luptă, atunci asa este.
  • Nu mai pot să cred în nimic. Vreau să scap de-aici. Vreau să nu mai ştiu de nimic!
  • Ai grijă ce-ţi doreşti! Ştii foarte bine că puterea de manifestare a crescut foarte mult. Mai ales că eşti incărcat de emoţii…
  • Nici măcar tu nu ştii cine sunt eu. Nimeni nu ştie.
  • Dar tu ştii?
  • Da, eu ştiu şi ştiu că n-are sens să mai stau. Nu mai există speranţă, nu se mai poate schimba nimic.
  • Dacă te-ai auzi ce spui acum, ai înţelege că exact cuvintele astea, pe care le-ai spus mai devreme, sunt falsurile, sunt dovada inserţiei. Tu ştii foarte bine că schimbarea se petrecere în fiecare clipă. Nu e posibil să nu se mai poată schimba nimic. Ah, că nu mai ai răbdare, da, asta e posibil. Ai obosit, da, şi asta e posibil. De-aceea trebuie să-ţi iei o pauză.
  • Mi-ai mai spus asta. Mi-am mai luat o groază de pauze în ultimul an. Nu e vorba de pauze. Nu mai sunt de folos pauzele! Nu pricepi? Gata! S-a sfârşit!
  • Ce s-a sfârşit? Capacitatea ta de a menţine un ideal? Sensul vieţii tale era înfăşurat exclusiv în jurul acestui ţel? Doar aşa găseai un rost existenţei tale?
  • Chiar aşa!
  • Foarte bine! Atunci renunţă. Acum este cel mai potrivit moment să renunţi la a te ţine legat de acest ideal. Încrâncenarea, tensiunea, încordarea, nu permit curgerea fluxului în mod natural. Deci nici nu are cum să se implinească. Renunţă. Dă-te la o parte din calea realizării lui! Opreşte-te din a mai observa urâtul sau frumosul. Binele sau răul există datorită nouă. Noi observăm, noi analizăm, le împărţim pe toate după bunul sau răul nostru plac, după cum ne-am obişnuit sau după cum ne-am trezit.
  • Eu trebuie să fiu ceea ce sunt!
  • Ce eşti? Nu eşti o fiinţă umană?
  • Sunt!
  • Şi ce altceva mai eşti?
  • Sunt Dumnezeu.
  • Eşti Dumnezeu sau eşti ca Dumnezeu, o scânteie din Dumnezeu?
  • Sunt Dumnezeu.
  • Şi iată, nici aşa nu-ţi place. Nici aşa nu se încheie urâtul de care te-ai săturat. Dar dacă zici că eşti Dumnezeu, atunci nu mai eşti un slujitor al lui Dumnezeu?
  • Ce vrei să spui?
  • Nu poţi fi şi stăpân şi slujitor. N-ai făcut un jurământ să-l slujeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta?
  • Am făcut.
  • Şi-acum? Cum îl slujeşti acum?
  • Nu ştiu! Nu mai ştiu nimic! Nu-nţelegi?!…
  • Păi, exact asta este! Eşti ameţit şi buimăcit! S-a strecurat “aerul sulfuros” şi ţi-a afectat sângele, automat şi gândirea şi toate celulele. Pierderea coerenţei duce la haos, la sfărâmare, la autodistrugere. Trăim acele vremuri grele, da! Dar ştiam acest lucru. Ştiai la ce te-ai înhămat. Aşa că, purifică-ţi sângele de toate aceste fine particule pe care le-ai inhalat. Poţi face asta. Nu trebuie decât să vrei! Purifică-ţi sângele şi controlează-ţi gândurile. Transformă-le pe cele care-ţi sâsâie că nimic nu are rost. Transformă-le-n iubire. Şi dacă vei gândi la fel şi după aceea, mai vorbim.

©Daniela Marin,2015capul pe drum

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Dialogul de azi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s