Noroc cu visătorii

Am văzut un film, Tomorrowland. M-a bucurat, într-un fel. Într-alt fel, m-a întristat. Între iluzia că avem un viitor, un prezent şi un trecut, şi realitatea vieţii manifestate în paliere sau dimensiuni sau zone de frecvenţe diferite aleg să le văd pe toate într-un punct. Cum ar fi, de exemplu, să te uiţi într-un glob de cristal şi să vezi toate lucrurile petrecându-se simultan, indiferent de distanţa terestră sau temporală? Toate trecuturile şi prezenturile şi viitorurile mi-ar arăta oare un început şi un sfârşit al Terrei? Sau mi-ar înfăţişa o poveste continuă, vie, chiar dacă repetitivă? Oare nu cumva atâta vreme cât există viaţă în interiorul acestui punct, al acestui glob, câtă vreme există mişcare, materia primă şi prima, întâia, se desfăşoară şi se înfăşoară pe sine, exprimându-se în forme diferite? Aceeaşi primordială materie, substanţă, energie, se manifestă, se exprimă, se creează pe sine în forme pe care le denumim civilizaţii, culturi, schimbări climaterice, de relief, apariţii şi dispariţii de specii…  Aceasta este evoluţia pe care o observăm prin comparaţie? Adică având repere. Dar dacă n-am avea repere?…

Are Pământul viaţă? Şi de-aceea poate da viaţă? Reciclează, respiră, naşte, susţine, distruge doar pentru că se roteşte? Dinamica acestui câmp şi a forţelor pe care le antrenează este cea care menţine vie sămânţa primordială, programul iniţial?… Acea scânteie sau flacără divină, emanaţie a creatorului, se găseşte în adâncul Pământului? C-am citit că s-au hotărât oamenii de ştiinţă să ajungă musai în centrul planetei, că nu se mai poate să rămână aşa, incapabili să infirme poveştile lui Jules Verne.

Şi dacă toate acestea se datorează rotirii în jurul unui ax sau al unui principiu care organizează energia şi informaţia, ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri rotirea planetei? Ar dispărea viaţa asta atât de complicată a oamenilor? Ar dispărea complet viaţa în toate manifestările şi expresiile sale? Viaţa este mişcare? Este o continuă şi subtilă deplasare, adică vibraţie?

Istoria ne arată că se repetă evenimente, ba chiar şi contexte uneori, ne arată repetiţia unor situaţii, unor lecţii, a unor teme. Înseamnă oare acest lucru că avem de-a face cu un conţinut imobil, neschimbabil, cu o esenţă care nu face altceva decât să-şi arate diferite faţete în funcţie de lumina – frecvenţa laserului conştiinţei care o observă? Este Pământul (şi toate poveştile sale de oricând) doar o hologramă pe care o activăm parţial, secvenţial, în funcţie de frecvenţa pe care o transmitem? Dacă ochiul n-ar mai observa, existenţa vieţii, a mişcării, circulaţia informaţiei în globul ăsta ar mai exista? Şi dacă ochiul ar uita de Pământ? Dacă pur şi simplu nu şi-ar mai dori să-l vadă? Dacă s-ar plictisi de toate imaginile acestea? Dacă nu ar mai fi observat, supervizat… s-ar mai menţine în existenţă acest Pământ? Dacă nu acesta, atunci altul? Un altul visat, conceput şi creat de ochiul conştiinţei în dorul său de frumos?

De la peste 10.000 metri altitudine, corpurile umane nu se mai văd, nu se mai disting cu ochiul liber. De-abia ce se disting râurile sau autostrăzile, anumite clădiri înalte şi eventual ascuţite, structuri geometrice precum cele de lângă Sf. Gheorghe ori cele din Mexic, Yucatan sau chiar Astana, ciudata capitală a Kazakstanului. Pomenesc acest oraş pentru că mi-am amintit de el vizionând filmul la început menţionat. Mi-a mai amintit filmul acesta şi de altceva, ce ne spunea Maestrul Dang în urmă cu mai bine de 10 ani, şi anume că la un moment dat, nu ştiu exact anul, dar cu siguranţă era înainte de 2000, a dispărut un submarin în care erau vreo 200 de oameni de ştiinţă. Nu s-a mai aflat nimic de acest submarin, iar Maestrul Dang spunea că poate au plecat undeva să construiască sau să pregătească un alt Pământ. Cam aşa se spune şi la începutul filmului… Că cei mai buni din toate domeniile au plecat într-o altă dimensiune şi au creat acolo o versiune ultra modernă a Pământului, rămânând într-o conexiune clară cu Pământul aflat într-o cursă nebună înspre autodistrugere. Din locul acela pot schimba lumea. De fapt, nu Pământul, nu planeta în sine se autodistruge, ci oamenii care o locuiesc se antrenează care mai de care să găsească modalităţi de distrugere din ce în ce mai ingenioase, adică odioase.

Ok, şi să spunem că cei care doresc distrugerea vieţii Pământului ar fi tot oameni. Din inconştienţă, din prostie, din răutate, din orice posibil imaginabilă motivaţie, aceşti oameni urăsc omenirea, urăsc viaţa, această manifestare a frumuseţii aici, pe această planetă. Şi-au găsit ei oare portalul de ieşire sau nu sunt altceva decât nişte sinucigaşi isterici asemenea celor ce declanşează războaie? “Când iubirea nu mai vrea să vadă, întunericul se lasă peste toate.” spune Regizoarea în Tabloul 4 al piesei “4×4 personaje”. “Un întuneric fără margini peste marginile lumii”, cum spunea Eminescu în Scrisoarea I s-ar lăsa peste orice viu.

Noroc cu visătorii, căci ei mai pot schimba ceva, chiar şi-n al XII-lea ceas!

 

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Noroc cu visătorii

  1. Pingback: Noroc cu visătorii | blogul lui gyuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s