2016, fii o gazdă bună şi iubitoare!

Empty Road To Upcoming 2016 At Sunset

Călătorim deşi nu ne prea pare. Asta pentru că nu ne vedem suiţi în vreun avion, maşină… Dar fiecare dintre noi suntem pe drumul nostru, fie că ne place sau nu. Orice drum ales, chiar şi cel lăturalnic şi ocolitor, tot al nostru este. Pentru că mergem pe el. Pentru că aşa am ales noi. Indiferent cât ne-au influenţat alţii sau altele.

Am putea merge pe autostrada trasată de suflet, desigur,  dar ne-aleargă mintea în stânga şi-n dreapta aşa că deviem curioşi după cine ştie ce viziune laterală care ne atrage atenţia. Nu e o greşeală, este o alegere, este o experienţă aducătoare de înţelepciune. După ce-am ales să ieşim de pe autostrada sufletului, nu prea mai avem încotro. Vom avea de parcurs o distanţă până când vom găsi o nouă posibilitate de reintrare pe autostradă. Uneori, distanţa asta măsurată în unităţi de timp, ne epuizează. Odată reveniţi pe drumul drept, ne vom reîncărca bateriile de la însăşi energia sufletului bucuros să ne vadă la un loc, mergând în aceeaşi direcţie. Cu el!

Ieşim imediat din vama lui 2015. Pregătim paşapoartele pentru vama lui 2016. Intrăm într-o ţară străină. Ne bucurăm şi suntem entuziasmaţi pentru că ne place să cunoaştem lucruri noi atâta vreme cât ştim că ne vom întoarce tot la cele vechi. Acasă, nu-i aşa, e cel mai bine chiar dacă e rău. 😉 Ce programare stupidă! “Acasă” nu e un loc în afara noastră. E starea de întreg, e trăirea deplină oriunde şi oricând.

Şi ce-ar fi dacă nu ne-am mai putea întoarce? În ţara lui 2015 nu ne mai putem întoarce decât prin rememorare – întoarcere în timp. Şi-atunci, n-ar fi mai bine să privim noua ţară, a lui 2016, ca pe noua noastră “Acasă”? Să o privim cu iubire şi încredere şi bucurie? Ce-ar fi să ne stabilim că aici ne vom împlini şi ne vom bucura de viaţă?… Dacă tot ne schimbăm domiciliul, atunci s-o facem cu entuziasmul începutului. Să începem cu zâmbet şi conştienţi de puterea credinţei de a crea experienţele şi lucrurile de care avem nevoie. Să învăţăm odată să trăim prezentul! Să-l trăim frumos, aşa cum e el! Să ne bucurăm de ce avem, nu să ne sfărâmăm sub pietrele nemulţumirii, ale tristeţii pentru ce ne-am dori şi nu avem! Dacă nu ne putem bucura de ce avem, atunci e clar că trebuie să facem o schimbare, să ne desprindem de vechi, de nefolositor sau blocant şi să ne căutăm împlinirea, bucuria, armonia. N-o poate face nimeni în locul nostru. Nimeni nu poate recunoaşte in locul nostru, nimeni nu poate căuta şi găsi ceea ce ne aduce nouă bucuria şi echilibrul. Sau poate doar să descoperim că aveam tot ce ne trebuia, atâta doar că ceva, o perspectivă, un anumit unghi de vedere ne crea iluzia nefericirii. Numai noi ne putem bucura de viaţa noastră. Degeaba se bucură alţii pentru noi dacă noi n-o putem face. Iar bucuria asta apare atunci când ai descoperit starea de a fi în armonie cu tine, cu sufletul şi experienţa ta. Atunci ai şi puterea necesară parcurgerii drumului. Sau combustibilul. 😉

Primele luni se vor consuma în adaptarea cu noua locuinţă. Apoi vom înflori odată cu primăvara. Poate că martie ne va surprinde, ca şi finalul lunii mai, poate că luna iunie se va lăsa surprinsă de vară… Dar viaţa merge înainte. Întotdeauna. Odată cu lunile calendarului sau dincolo de ele. Şi-atunci, nu mai bine ne adunăm cu viaţa, cu sufletul, cu Dumnezeu?

Să ne fie bine, zic! Să ne fim întregi, trup şi suflet la un loc întru bucuria vieţii! 🙂

Prosperitatea să ne găsească deschişi s-o primim! 🙂

La Mulţi Ani, 2016! Să ne fii o gazdă bună şi iubitoare! 🙂

Cu iubire din iubire,

Daniela Marin

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to 2016, fii o gazdă bună şi iubitoare!

  1. artemisiaivanciuc says:

    Asa sa fie!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s