Cu gândul la Ioan

De ce şi-o fi dorit Irodiada capul lui Ioan? De ce nu l-a dorit mort şi-atât? Oare credea că astfel se va distruge comunicarea şi legătura cu Dumnezeu? Păi dacă doar în cap şi-n minte ni s-ar afla această legătură, într-adevăr, am fi fost demult pierduţi de tot. Şi de ce deranja atât de mult Ioan, Botezătorul cu apă? Pentru că dărâma credinţele şi trezea oamenii la adevăr? Pentru că zgâlţâia frica din ţâţânile corpurilor învăţate să facă orice doar ca să existe? Să-şi dea puterea, adică şi credinţa şi iubirea, şi mintea şi inima, adică puterea sufletului lor pe mâna oricui le-ar fi dat doi bani ca să trăiască? Sau numai le-ar fi promis că le va da, şi dup-aceea…

Traduc acum o carte despre empatie. Şi zice în capitolul 2 cam aşa:

“Inima ta generează cel mai puternic şi cel mai vast câmp electromagnetic. Câmpul electric al inimii este de 60 de ori mai mare în amplitudine decât cel al creierului tău, iar câmpul magnetic al inimii, comparat cu cel al creierului, este de aproape 5000 de ori mai puternic. Acest câmp se întinde la o distanţă de cel puţin un metru în jurul corpului tău şi interacţionează cu alte funcţii cognitive ale celor din apropierea ta până la situaţia, aşa cum au descoperit cercetătorii, în care tiparul frecvenţelor inimii tale poate fi perceput de creierul altcuiva. Informaţia despre starea ta emoţională este şi ea foarte puternică, iar oamenii de lângă tine o pot percepe. Cercetările Institutului HeartMath ne descoperă faptul că pe lângă emoţii, noi putem trimite informaţii codate, cum sunt gândurile şi nevoile noastre şi chiar stările noastre de sănătate sau de boală.

Empaţii sunt conştienţi de acest schimb energetic. Ei ştiu că împărtăşesc informaţii cu oamenii, fiinţele şi obiectele care se află la o distanţă mai mare de un metru şi cu evenimente care au loc la distanţe mult mai mari. Fizica explică acest fenomen până la un anumit punct prin ceea ce se numeşte teoria “quantum entanglement” – entanglementul cuantic. După această teorie, quantele sunt particule subatomice care pot coexista în mai mult de un loc în acelaşi timp, şi, de asemenea, pot călători dincolo de obişnuitul continuum spaţiu-timp. “Entanglement” se referă la ideea că dacă două particule, oameni sau obiecte s-au conectat, ele sunt conectate pentru totdeauna, indiferent în ce loc se află ele sau în ce timp. Oamenii care cred în vieţi anterioare ar putea de asemenea să susţină că orice sau pe oricine am cunoscut vreodată rămâne etern conectat cu noi.

De fapt, ştiinţa poate sprijini această teorie prin studii care dovedesc că dacă două particule sunt  entanglate  ele rămân conectate mult după ce au fost separate. O activitate într-una dintre particule produce o schimbare identică în cealaltă, asta sugerând cumva ideea de empatie. Dacă două particule se pot identifica una cu cealaltă, chiar şi la distanţă, atunci la fel se poate şi pentru doi oameni sau pentru un om şi un animal, o piatră sau un obiect. Dar efectele entanglementului sunt într-un mod bizar mult mai intime.”

Cum l-or fi urmat cei care mai târziu au fost denumiţi apostoli pe Iisus? Doar pentru că le-a zis? Doar pentru că mintea lor a judecat că e mai bine să-şi lase treburile lor şi să-I urmeze Lui? Ori poate că inima lor a fost trezită şi a primit ceea ce Iisus cu siguranţă nu le spunea în cuvinte?… Mă gândesc că adevărul este starea aceea din care nici mintea, nici inima nu te pot dărâma. Şi-atunci eşti liber să ştii şi să trăieşti adevărul. La fel cum şi Ioan ştia că va veni după el cel care va boteza cu duh sfânt şi cu foc, cu energia Luminii celei Adevărate, cu focul iubirii primordiale. Şi-aceluia îi pregătea el calea. Cât devotament, câtă iubire de Dumnezeu, câtă putere în omul Ioan! “Dumnezeu s-a milostivit” este traducerea din ebraică a numelui Ioan. S-a milostivit atunci. S-o milostivi şi-acum?

Cam asta mi-a venit acum să-mpărtăşesc, într-o pauză de la tradus, că e musai să fac şi pauze, gândindu-mă la multele Ioane şi Ionici şi Oane şi Ioani şi Ioni şi Ionuţi… care purtând acest nume ar putea să arate cum se milostiveşte Dumnezeu prin ei. Să trăiască ei adevărul pentru ca noi toţi să-l trăim. La Mulţi Ani în Adevăr, Iubire, Armonie!

Advertisements

About daniela marin

om human
This entry was posted in Cuvinte-Words and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Cu gândul la Ioan

  1. Pingback: Cu gândul la Ioan | blogul lui gyuri

  2. Magdalena marta says:

    Frumoasa legatura, si mai mult decat adevarata dupa umila mea parere. Va rog din suflet, imi spuneti carte din care citati, am citi despre cercetarile celor de la Heart Math, dar nu am gasit ceva mai cuprinzator, detaliat. Multumesc Pace si Iubire

    Liked by 1 person

    • Multumesc pentru comentariu si aprecieri. Cartea urmeaza sa apara in martie la Editura Cartea Daath. Acum o traduc. “Puterea spirituala a empatiei”. Sunt sigura, insa, ca mai sunt si alte date despre cercetarile Institutului Heart Math, imprastiate prin alte carti. Multi autori colaboreaza cu acest institut si ii urmaresc activitatea indeaproape. Nu-mi vine in minte acum o carte anume, dar daca imi amintesc, va anunt. Iubire-Lumina! 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s